Zaharia trăia cea mai înaltă onoare a vieții lui; o viață care fusese umbrită de faptul că nu avea copii, dar o viață trăită în neprihănire, dincolo de dezamăgirea și de stigma care îi erau automat asociate familiei. Fiind la templu împreună cu grupul de preoți cu care slujea (1 Cronici 24), onoare care le revenea doar de două ori pe an, numele lui este tras la sorți pentru a efectua slujba tămâierii. Acest lucru este extraordinar! Se întâmpla o singură dată în viața unui preot din pricina numărului mare de preoți care erau în rotație… Și era acum pe cale să i se întâmple tocmai lui Zaharia! El urma să intre singur într-o cameră a templului în care nu mai avusese niciodată acces până atunci ca să-și îndeplinească slujba, în timp ce toți ceilalți preoți rămâneau afară în rugăciune. Oh, însă această zi urma să îi depășească cu mult chiar și cele mai îndrăznețe așteptări!

Zaharia nu apucă să fie singur prea mult timp, căci un înger își face imediat apariția și întrerupe ritualul pentru care preotul se pregătise întreaga lui viață. Zaharia are reacția pe care au avut-o toți predecesorii lui care au mai avut astfel de întâlniri. El e de-a dreptul înspăimântat (ce fel de creaturi magnifice or fi îngerii, dacă și cei neprihăniți sunt umpluți de frică în prezența lor?). Însă, îngerul își face cunoscute bunele intenții și îi dă o veste extraordinară: rugăciunile lui vor primi răspuns și va deveni tată, iar fiul lui va fi un om deosebit, care va avea o misiune specială.

Dar cum poate fi el sigur de faptul că acest lucru se va întâmpla? La urma urmei, și el, și Elisabeta sunt bătrâni. Zaharia cere un alt semn, pe lângă îngerul coborât din cer care îi stă acum înainte și cu care conversează!

Pentru moment, Zaharia acordă mai multă credibilitate obstacolelor din viața lui decât cuvântului venit de la Dumnezeu. După zeci de ani în care infertilitatea le-a stat în calea concepției, acum mai aveau și vârsta înaintată care li se împotrivea. Cu privirea ațintită spre propriile neputințe, Zaharia uită pentru o clipă că Dumnezeu mai dezlegase multe pântece sterpe în istoria poporului Său și că una din situații a fost de o asemănare izbitoare cu a lui. Avraam și Sara erau și ei înaintați în vârstă.

În această instanță, Zaharia alege dovada în locul promisiunii. Dorește să umble prin vedere, nu prin credință.

Și îngerul i-o oferă. Nu este însă una prea plăcută. Momentana lipsă de credință a lui Zaharia îi aduce cel puțin nouă luni de muțenie. Oh, și ce diferite alegeri va face cu privire la cuvintele rostite atunci când își va recăpăta glasul! Lunile de liniște își vor face cu brio efectul. De ce? Pentru că Dumnezeu ne e alături ca un părinte iubitor și în perioadele în care suferim consecințele propriilor noastre alegeri. El nu ne părăsește. Cum ar putea să o facă, știind că atunci avem cea mai multă nevoie de El? Ne înmoaie inima și ne îndreaptă privirile de la problemele și neputințele noastre către El.

Dumnezeu este diferit de oameni. El nu ne pedepsește de dragul de a ne pedepsi. Lui nu îi face plăcere să își vadă copiii suferind. El nu își ține departe binecuvântările din ranchiună sau din neiertare. Din contră, e un Dumnezeu milos și gata să ierte oricând! Profetul Iona o spune cel mai bine atunci când, plin de ciudă, aproape că îi reproșează Domnului că îi iartă și îi salvează pe ninivitenii care se pocăiesc.

Pedepsele Domnului au întotdeauna o intenție restaurativă, dincolo de caracterul punitiv. El urmărește, mai presus de toate, reluarea relației noastre cu El, într-o manieră autentică; dorește repoziționarea noastră în spațiul încrederii în El și în Cuvântul Său.

Suferința este, după cum spunea C.S.Lewis, megafonul lui Dumnezeu. 

Domnul este speranță pentru cei care nu mai au nici curajul și nici puterea să mai spere. Dacă obstacolele care îți stau înainte fac visul tău să pară irealizabil, dacă te simți strâns în menghină sau dacă te simți uitat de El, iată vestea bună pentru tine: Dumnezeu nu te-a părăsit niciodată, El a fost și este lângă tine. Orice ai făcut, orice ai crezut, orice ai gândit poate fi răscumpărat de Cel care este expert în a transforma răul în bine. El dezleagă pântece sterpe, dar, mai măreț decât atât, El schimbă inimi. Apropie-te de El cum poți: cu teamă, cu rușine, cu supărare, stingher și poate cu cuvinte care îți par sărace. Nici nu e nevoie de altceva, El te primește așa cum ești și îți pregătește un ospăț pe cinste. Iar îngerii, ei bine îngerii, dau petrecere în cer de fiecare dată când noi ne întoarcem la Tatăl și alegem să credem Cuvântul Lui, în locul inadecvării și limitelor noastre.  

Slăvi

Zaharia Stancu

Am ridicat spre cer împreunate mâini,

Şi Dumnezeu în noapte mi-a fost atât de aproape,

Că slava i-am cules-o în ulcioare, din fântâni,

Şi i-am sfârmat cu plâns luceferii-ntre pleoape.