„Nu se poate, trebuie să îi puneți copilului numele Zaharia!”

„E singurul vostru copil. Cine va duce numele tatălui lui mai departe?”

„Puneți-i măcar numele vreunei alte rude pe care o admirați sau cu care aveți o relație bună!”

Elisabeta nu mai făcea față protestelor familiei și ale vecinilor. Ei nu înțelegeau ce a apucat-o pe femeia aceasta în vârstă de nu voia să ducă mai departe, conform tradiției, numele bărbatului ei. 

Deși mut, Zaharia e forțat să intervină și să scrie răspicat: „Numele lui este Ioan”. Interesul lui nu e să-și ducă numele mai departe, ci să slăvească Numele Domnului prin ascultare. Își susține soția și merge împotriva obiceiului vremii. El se smerește și se supune poruncii adusă de înger cu privire la numele copilului (Luca 1:13). Interesant este că, renunțând la propagarea genealogică a numelui său, primește infinit mai multă notorietate, fiind cunoscut de milioane de oameni de-a lungul istoriei prin Evanghelia scrisă de Luca. Așa lucrează Dumnezeu uneori: ne cere să renunțăm la lucruri bune pentru că ne pregătește altele și mai bune. Zaharia nu avea de unde să știe că va fi celebru după moartea sa. A mers, însă, de bunăvoie împotriva curentului vremii pentru a fi în ascultare de Dumnezeu. S-a smerit și și-a aliniat interesul personal cu cel al Domnului. 

Și împlinirea cuvintelor vestite de mesagerul ceresc îl scapă de temporara pedeapsă a muțeniei; pedeapsă prin a cărei școală Zaharia trece cu nota zece plus.

„Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, și nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.” (Evrei 12:11)

Îndoiala lui Zaharia e transformată în smerenie în perioada în care nu a putut să vorbească. Iar acum, primindu-și glasul, nu-l mai folosește pentru a chestiona validitatea planului lui Dumnezeu, ci pentru a lăuda caracterul Lui și pentru a profeți despre rolul pe care fiul său îl va juca în acest plan.

E nevoie de smerenie pentru a asculta de Cuvântul Domnului. Să asculți când nu înțelegi, să te supui când tu ai face altfel, e deosebit de greu. Să-i ierți pe cei care îți greșesc, fie că ei își asumă vina sau nu, nu este treabă ușoară, mai ales când îți e la îndemână să te răzbuni. Să-ți iubești dușmanii, să binecuvântezi pe cei ce te blestemă și să faci bine celor care îți fac rău e muncă grea chiar și pentru cei mai sfinți oameni. Bun, să zicem că poate ai reuși să nu le faci rău, dar ai putea să le faci bine? Ce fel de socoteală e asta? Sigur, ieși în pierdere. Iisus ne cheamă să ne aruncăm caietele pe care ținem contabilitatea semenilor noștri ca să ne încredem în El și să-I urmăm poruncile, deși ni se par atât de ilogice.

Și chiar sunt. Sunt ilogice pentru oricine trăiește în mentalitatea imperiului lumii. Valorile Împărăției sunt total opuse celor lumești. Lumea e câștigată de cei puternici, care se luptă pentru control. Împărăția este dăruită celor smeriți, care caută pacea. 

După ce fel de valori este însetată inima ta?

Cetatea inimii tale

-Benone Burtescu

Vezi dacă cetatea inimii tale
Stânca Golgotei mai are drept temelie
Vezi dacă în turnuri mai şti conştiinţa de veghe
Şi dacă mai arde a rugii făclie
Vezi daca zidul nălţat
E numai din pietre curate
Şi dacă mai flutură steagul
În culori de credinţă, iubire, dreptate.

Vezi dacă Legea în templul de cuget
E încă întreagă
Şi daca braţul tău drept la nevoie
Mai ştie, mai poate spărtura să dreagă.
Vezi dacă porţile toate
Sunt încă bine păzite
Şi dacă rezistă ispititoarelor lumi
Ce izbesc cu putere în zăvoare să intre.
Vezi dacă ferestrele ei spre lumină
Sunt încă destul de curate
Şi dacă oglindesc minunea crucii
Şi jertfa pentru-atâtea frumuseţi răscumpărate.

Caută Domnul cetate-ntre cetăţi
S-o-mbrace-n nemurire ca pentru cer mireasă.
Cum şi-a ales Sionul altădată
Cetatea inimii tale să fie aleasă.

Vezi dacă cetatea inimii tale
Stânca Golgotei mai are drept temelie
Vezi dacă-n turnuri mai stă conştiinţa de veghe
Şi dacă mai arde a rugii făclie…