Abonează-te la newsletter pentru a primi resursele care urmează să fie lansate!

Încă un visător pe nume Iosif

Dec 16, 2024 | Advent | 0 comments

A fost cândva un Iosif, fiul lui Iacov. Băiatul ăsta avea tot felul de vise ciudate, iar frații lui au început să-l urască pentru viitorul în care se vedea stăpân peste ei. Urându-l, l-au vândut sclav. Egipul a devenit casa lui. Aici și-a trăit suferința, aici s-a maturizat și tot aici a fost înălțat ca al doilea om în stat. Aici și-a primit întreaga familie pentru a-i scăpa de foamete. Egiptul suferințelor lui a devenit refugiul fraților lui.

1500 de ani mai târziu, un alt Iosif are vise deosebite. Acestui Iosif i se arată de trei ori îngeri în vis pentru a-l informa despre realitatea pe care este incapabil să o perceapă de unul singur. Și acest Iosif își duce familia în refugiul Egipului. Și Fiul acestui Iosif avea să fie urât de frații Lui și vândut de unul dintre ei.

Ambii Iosif sunt iubitori de pace. Iosif al Vechiului Testament își iartă frații și nu se răzbună pe ei pentru lungii ani de durere pe care aceștia i-au provocat. Iosif al Noului Testament, chiar înainte să aibă vise, se hotărăște să rezolve situația în care se află în cel mai împăciuitor mod pe care îl credea posibil. Își va părăsi logodnica însărcinată pe ascuns. Nu vrea să facă scandal cu privire la presupusa ei infidelitate, nu vrea să cauzeze pedeapsa aspră a legii peste Maria (conform Deuteronom 22:23-24, această pedeapsă era omorârea cu pietre). 

Iosif vede dincolo de litera legii. El înțelege spiritul legii și vrea să o protejeze pe Maria și pe copilașul care îi creștea în pântece de o moarte cumplită. Noblețea acestei alegeri e de o frumusețe strălucitoare. Iosif renunță la dreptul lui de răzbunare și vede dincolo de interesul imaginii lui în societate. El face cea mai bună alegere pe baza informațiilor pe care le avea la momentul respectiv.

Însă, înainte să își pună alegerea în practică, primește o vizită neașteptată de la un înger în vis. Mesagerul ceresc îi aduce noi informații cu privire la situația lui. Maria nu l-a înșelat cu un alt bărbat, ci este însărcinată de la Duhul Sfânt. Deși e o situație fără precedent, Iosif nu se îndoiește de veridicitatea cuvintelor pe care le-a auzit în vis. Ce fel de caracter o fi avut Maria ca lui Iosif să i se pară plauzibil ca ea să fie aleasă de Dumnezeu pentru această misiune specială? Ce fel de credință o fi avut Iosif ca să nu se îndoiască de puterea lui Dumnezeu de a face o minune cu totul nouă?

Ținând cont de noile informații la care tocmai a primit acces, Iosif face iarăși o alegere nobilă. Alege misterul. Alege taina. Alege să îngrijească, să protejeze și să iubească minunea. Cu siguranță că în ochii oamenilor a fost văzut ca un bărbat slab, dar cine l-ar fi crezut dacă ar fi început să dea explicații despre imaculata concepție? Și oricum lui Dumnezeu îi face plăcere să lucreze cu cei slabi, iar Iosif știa asta foarte bine. Aceasta era întreaga istorie a lui Israel (Cain și Abel, Ierihonul, Iael și Sisera, Estera și Ahașveroș, David și Goliat, Daniel și leii etc.).

Iisus a reiterat acest principiu în fiecare din Fericirile parcurse acum câteva zile, iar apostolul Pavel îl spune sub altă formă corintenilor: „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari. Și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu”.

Ce o fi simțit Iosif când a aflat că Maria e însărcinată? Cu siguranță mânie. Totuși, el are un caracter remarcabil. Fiind rănit și supărat, are tăria să nu cauzeze la rândul lui suferință. Rana noastră nu scuză rănirea celuilalt. Apoi, când e pus la curent cu felul în care stau cu adevărat lucrurile, are curajul să se pună împotriva întregii comunități și să o ia pe Maria de soție. Dragostea lui pentru pace și felul în care urmărește să facă ceea ce este drept, îl ajută să își preschimbe mânia în bunătate. 

Roagă-te astăzi pentru a deveni un om al păcii asemenea lui Iosif.


Rugăciunea Sfântului Francisc de Assisi


Doamne, fă-mă un instrument al păcii Tale:

unde este ură, să aduc iubire;
unde este vătămare, iertare;
unde este îndoială, credință;
unde este deznădejde, speranță;
unde este întuneric, lumină;
unde este tristețe, bucurie.


O, Stăpâne Divin, dă-mi harul

nu atât de mult să caut să fiu consolat, cât să consolez,
să fiu înțeles, cât să înțeleg,
să fiu iubit, cât să iubesc.


Căci dăruind primim,

iertând suntem iertați,
și murind ne naștem la viața veșnică.

Articole Similare

Maria – bucuria și efectele ei neașteptate

Maria – bucuria și efectele ei neașteptate

Maria, te-ai gândit? Se pare că Maria era, într-adevăr, o femeie care se gândea mult la Scriptură. Am vorbit deja într-o meditație anterioară despre faptul că ea trebuie să fi fost o anormal de bună cunoscătoare a textelor sfinte, atât pentru faptul că era femeie, cât...

read more

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *