Care sunt genul de vești pe care abia aștepți să le împărtășești cu cei din jur? Cele bune sau cele rele? Cu siguranță, cele bune. 

Ai nevoie să fii împins de la spate pentru a da o veste bună? Sau trăiești cu entuziasm așteptarea de a le spune celorlalți că ai trecut un examen, că te-ai logodit, că aștepți un copil, că ai fost promovat la locul de muncă, că ai descoperit o carte bună? Veștile bune curg organic din noi. De fapt, uneori, de nerăbdare, ies chiar mai repede decât ar fi înțelept să fie spuse. 

De ce? Pentru că bucuria se multiplică atunci când este împărtășită. Chiar și cu bucuriile mici facem așa. Îi lăsăm un mesaj prietenei să-i spunem că e ofertă la Lidl la fistic. Ne sunăm mama să-i spunem că am testat o nouă rețetă de prăjitură care a ieșit foarte bine. Postăm pe social media poze dintr-o vacanță care ne-a plăcut mult. Este natural să ne dorim să împărtășim bucuriile pe care le gustăm cu adevărat. 

Îngerii sunt așa de bucuroși de întruparea Mântuitorului încât se adună o întreagă oaste sub privirile uimite ale păstorilor (care sigur aveau și gurile căscate, cel puțin metaforic) pentru a lăuda pe Dumnezeu. Păstorii, după ce găsesc pruncul exact în locul și circumstanțele descrise de înger, nu pot tăcea, ci se apucă să povestească cum au aflat această veste bună și să descrie tot ce a mai spus îngerul despre Prunc. 

Unele lucruri sunt prea bune ca să le ții doar pentru tine, sunt prea uimitoare, sunt prea impactante. Este Evanghelia unul din aceste lucruri în viața ta? 

O cunoști suficient ca să o poți împărtăși? Ai devenit fluent în limbajul dragostei pe care Dumnezeu ți-o poartă?

Dacă suntem reticenți la a împărtăși puterea și bucuria Evangheliei, probabil nu am trăit-o sau am primit și experimentat doar frânturi din ea. Dacă nu ne mai copleșește frumusețea înțelepciunii lui Dumnezeu, măiestria creației Lui, complexitatea planurilor Lui, probabil nu am mai petrecut de mult timp cu El. 

Putem fi vestitori autentici ai bucuriei doar atunci când această bucurie deja ne locuiește.

Când Te-ai născut Tu…
Simion Felix Marțian

Părea că timpu-n cursu-i linear
S-a îndoit, vrând parcă să se rupă,
Când Te-ai născut Tu, bornă de hotar,
Ca să împarţi, în funcţie de Har,
Istoria în „înainte de…” şi „după…”

Era-mplinirea vremii, timp marcat
Să-nceapă planul sfânt de mântuire;
Când Te-ai născut Tu, când Te-ai întrupat,
Zăgazul cerului s-a-ndepărtat
Şi-a inundat pământul cu iubire.

Când Te-ai născut Tu, oştile cereşti
Cântau în cor, unindu-se-ntre ele,
Păstorii erau slujitori domneşti,
Iar staulele case-mpărăteşti
Şi-n Betleem erau mai multe stele.

Totul s-a petrecut cum era scris
Şi totul s-a-mplinit în Pruncul Rege
Venit să spună urii: interzis!
Când Te-ai născut Tu s-a-mplinit un vis,
Căci Tu ai transformat iubirea-n lege.

Te-ai coborât Tu, Fiu de Dumnezeu,
Ca drumul Tău prin lume să Te poarte
Şi pe la uşa sufletului meu;
Când Te-ai născut Tu, m-am născut şi eu,
Căci fără Tine-aş fi trăit în moarte.