Istoria magilor care vin dintr-o țară îndepărtată și, cu siguranță, și dintr-o religie diferită ca să se închine Regelui născut de curând al evreilor, e fascinantă. 

Pe de-o parte, îi avem pe acești străini ciudați, dar plini de devotament, care fac o călătorie lungă, care a necesitat timp și bani, bazată pe o superstiție (interesant cum Dumnezeu poate lucra și în felul ăsta, chiar sunt misterioase căile Lui). Pe de altă parte, îi avem pe preoții aflați doar la câțiva kilometri distanță, care cunosc Scripturile, care au răspunsul corect cu privire la locație, dar care nu sunt suficient de interesați ca, măcar din curiozitate, să meargă și ei la Betleem să vadă acest Prunc.

Magii sunt închinători neașteptați. Cine ar fi crezut că niște străini ar putea fi așa de interesați de nașterea unui Rege la mare distanță de ei? Și nu doar că sunt interesați, ci chiar se cheltuie pe ei înșiși pentru a parcurge lungul drum și pentru a-I aduce daruri Pruncului, daruri care se dovedesc a fi de-a dreptul profetice. Ei își pun și timpul, și portofelul la bătaie pentru a-și urma încredințarea. Deși nu știu exact ce vor găsi la destinație, se avântă în căutarea ei, căutare care se dovedește a fi costisitoare.

Preoții sunt închinătorii așteptați, dar care nu vin. Amplasați la o distanță mică de Betleem, având mult mai multe cunoștințe despre Pruncul promis decât aveau magii, ei rămân nepăsători. Nu Îl caută pe Iisus în mod personal și practic. Ce i-a împiedicat? Poate teama, poate mândria, poate altceva. Ce știm însă sigur, ce învățăm din povestea lor, este că simpla cunoștință nu mântuie.

Împărăția Cerurilor se ia cu năvală.

Harul primit ne îndeamnă la acțiune. Cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu necesită efort din partea noastră. Avem nevoie de timp investit în Scriptură, dar și de timp investit în comunitatea credincioșilor, timp în rugăciune și timp pentru a medita la feluritele forme în care El ne vorbește. Concomitent cu toate astea, o credință autentică înseamnă și punerea în practică a lucrurilor învățate, supunere în fața voii Lui și ascultare de îndemnurile Sale.

Dacă nu este practicată, credința nu este reală. Ne-o spune Iacov direct: credința fără fapte este moartă. Ce nu realizăm adesea este că între aceste fapte se află și actul căutării. Atunci când ne punem semne de întrebare cu privire la ceea ce credem sau cu privire la felul în care credem și nu ne lăsăm conștiința să amorțească, ci pășim pe anevoiosul drum al căutării răspunsurilor, ne trăim credința practic. Iar efortul bîjbîielilor noastre este întâmpinat cu multă dragoste de Tatăl, care ne trimite stele să ne lumineze drumul.    

Rugă spre staul
Benone Burtescu

Dacă rătăcind în întuneric
Mi-ai aprins pe cer steaua,
Dacă descurajat văzându-mă,
Tu ai rupt pânzele de lacrimi
Şi mi-ai desfăşurat albastrul,
Dacă în jalea care mă însoţea,
Ai făcut să aud cântecul îngerilor,
Dacă ştiindu-mă zdrobit şi singur
Ai coborât la mine
Din cerul Tău de stele,
Doamne,
Întăreşte-mi piciorul
Să pot alerga spre staul,
Nu stinge steaua
Până nu voi ajunge la iesle;
Nu voi zăbovi arătându-mi darurile,
Voi striga numai:
„Iată-mă, sunt al Tău!“
Iar Tu,
Privindu-mă,
Să Te bucuri că m-ai creat.