Poți învăța lecția iertării doar atunci când ai ceva de iertat. Nu afli ce înseamnă dragostea care se dă cu generos sacrificiu până când nu îți sunt înșelate așteptările, nu îți este trădată încrederea și promisiunile care ți s-au făcut nu au fost călcate în picioare. Cu cât persoana care ți-a greșit îți este mai apropiată și greșeala este mai gravă, cu atât începi să pricepi mai clar ce simte Dumnezeu față de fiecare păcat. Dacă pe noi, oameni păcătoși și plini de slăbiciuni, ne dor așa de tare nedreptățile celor pe care îi iubim, gândiți-vă ce simte un Dumnezeu Sfânt care nu doar că are dragoste, ci este Dragostea însăși. Dacă nouă, care iubim limitat, ni se sfâșie inima de durere, cum I se sfâșie oare inima Celui care ne iubește cu o iubire veșnică?

Nu există iertare fără moarte. Învățăm asta cel mai clar de la scumpul nostru domn Isus Hristos, care se dă pe Sine pentru păcatele noastre. Iertarea presupune sacrificiu, Dumnezeu le revelează clar asta oamenilor încă din Vechiul Testament. Nu există iertare fără jertfă. De ce? Cum de nu poate decide Dumnezeu în inima Lui să ne ierte pur și simplu? Pentru că o iertare ieftină nu rezolvă problema păcatului. O iertare ieftină spune: “Te iert, du-te si fă ce vrei în continuare” (căci doar iarăși te voi ierta). O iertare costisitoare spune: “Te iert, du-te și nu mai păcătui!”. Dacă în urma iertării trăim în continuare cum vrem, înseamnă că nu i-am înțeles nici prețul, nici profunzimea. O iertare ieftină salvează aparențele, o iertare cu jertfă salvează sufletul. Hristos a venit nu ca să ne facă plăcuți înaintea oamenilor, ci ca să ne aducă în prezența binecuvântată a lui Dumnezeu. El ne îmbracă în neprihănirea Lui ca să avem intrare la Tatăl. Iertarea cu jertfă are ca scop reabilitarea omului și a relațiilor, Isus moare ca să ne împace cu Dumnezeu. Tot El ne cere să murim și noi zi de zi față de păcat, pentru a persevera în relația cu Dumnezeu și pentru a reabilita relațiile cu semenii noștri. El este deopotrivă cu Tatăl și astfel El este Calea spre împăcarea cu Tatăl prin jertfa Sa. Noi suntem deopotrivă cu semenii noștri, astfel Isus ne cheamă să Îl luăm ca model și să iertăm cu o dragoste jertfitoare spre o reabilitare a relațiilor cu ei.

Așa cum în Isus toți oamenii au iertare și împăcare cu Dumnezeu dacă au credință, tot așa și cei care ne greșesc ar trebui să aibă acces la reabilitarea relației cu noi prin iertarea costisitoare pe care le-o oferim. Nu oricine este însă dispus sa creadă si să renunțe la păcat de dragul lui Isus. La fel va fi și în relațiile noastre: nu toți cei pe care îi iertăm vor fi gata sa accepte iertarea noastră sau să creadă că o oferim în mod curat. Dar noi avem datoria să îi iertăm, chiar dacă ei vor disprețui această iertare. Pentru că înainte de a fi o problemă a relațiilor pe orizontală, iertarea este în primul rând o problemă a relației pe verticală. “Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.” (Coloseni 3:13) Oricât de gravă este situația, oricât de mare este nedreptatea, oricât de dureros este abuzul, neiertarea din inima noastră este un semn clar a propriei stări de păcat. Neiertarea ne arată că trăirea noastră în neprihănire a devenit o pricină de mândrie, ne dă pe față îngrozitorul păcat al idolatriei. L-am dat jos pe Dumnezeu de pe tron și ne-am urcat noi înșine acolo. Am crezut că prin propriile puteri și fapte bune ne putem câștiga neprihănirea. Am crezut că rezultatele noastre, disciplinele pe care le practicăm și spiritualitatea noastră pot să Îl înlocuiască pe Dumnezeu. Am făcut din roade scopul, am uitat că Cel blând și smerit cu inima ne cheamă să Îi semănăm și că roadele sunt ale Lui, noi fiind fericitele instrumente pe care le binecuvântează cu ele.

Așadar, iertăm pentru că am fost iertați. Iertăm pentru că și noi avem zi de zi nevoie de iertarea lui Dumnezeu și a semenilor noștri. Să iertăm așa cum a făcut-o Isus, indiferent dacă iertarea noastră va fi sau nu primită. Dar ca să iertăm cum a făcut-o Domnul nostru, este nevoie de jertfă. Este nevoie să murim față de noi înșine, să murim față de firea pământească. Oh, această iertare este cu adevărat una costisitoare. Pentru că ne dăm pe noi pentru a ierta. Renunțăm la dorința de a ne răzbuna, la dreptul la mila și compătimire altora și luăm exemplul lui Isus care deschide ușa împăcării chiar și celor care Îl răstignesc (“Tată, iartă-i căci nu știu ce fac”). Iertând, cunoaștem un alt nivel de iubire de oameni. Doar iertând îi oferim celui care ne-a greșit șansa la reabilitare, acoperindu-i greșeala, ferindu-l de judecata celor slabi.

O astfel de iertare nu înseamnă o ascundere a păcatului și nu este o cale prin care răul comis să continue. Iertarea cu jertfă dă pe față păcatul tocmai prin superbul oximoron pe care îl prezintă păcătosului: puritatea iertării cu sacrificu vis-a-vis de mizeria propriilor fapte. Contrastul dintre o iubire care sa jertfește (indiferent de răspunsul celui care a desconsiderat-o) și răul comis este singurul care îi poate îndrepta privirea celui păcătos spre Hristos. Acuzarea cu sete și răzbunarea sunt de la diavol. Da, ai fost rănit. Da, ți s-a făcut o nedreptate. Da, durerea trădării este cumplită. Dar păcatul altuia nu va justifica niciodată păcatul tău. Doar credința în jertfa lui Hristos justifică, iar ea te cheamă la a-ți lua crucea și a călca pe urmele Lui.

Adevărul este că problema iertării nu a fost niciodată între tine și ei, ci între tine și El.

Mai mult decât atât, această moarte a sinelui, pe care o experimentăm când iertăm cu jertfă, este calea spre un Isus viu în viețile noastre și spre vindecarea pe care El o oferă rănilor produse de cel pe care îl iertăm. Moartea are întotdeauna ca scop învierea. Ea nu este destinația noastră finală, ci este calea spre adevărata viață. Strălucirea învierii ne trimite la sacrificiul calvarului. Să murim din dragoste și de bunăvoie ca să avem parte de viața veșnică, viață care începe aici și acum odată cu cunoașterea Lui. Împreună cu El suntem lucrători, jertfitori și moștenitori.

Să nu uităm, drumul slavei trece și pe la cruce.