După un timp, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată. Ea s-a ascuns timp de cinci luni, zicând: „Iată ce mi-a făcut Domnul atunci când a privit spre mine, înlăturându-mi disprețul pe care l-am îndurat între oameni!“

Elisabeta cea arătată cu degetul și vorbită de rău pentru că nu avea copii, rămâne însărcinată. Și este pe deplin conștientă că minunea unui copil la bătrânețe îi va șterge rușinea și îi va spăla reputația.

Care este reacția ei? Aleargă să se îndreptățească înaintea oamenilor?
„Vedeți, v-am spus eu că nu trăiesc în păcate ascunse! Iată, infertilitatea mea nu era o pedeapsă de la Dumnezeu. Uite că și eu merit să fiu inclusă și iubită, nu trebuia să mă judecați după situația în care mă aflam.”

Din contră, Elisabeta are reacția total opusă. Își trăiește pentru o perioadă minunea în ascuns. O contemplă, își ia timp pentru a-i înțelege implicațiile. Se lasă cuprinsă de uimire, se adâncește în laudă. Nu lasă grija pentru imaginea ei în lume să o consume sau să îi dicteze acțiunile. Își trăiește în privat marea bucurie, iar atunci când miracolul care îi creștea în pântec devine evident, este pregătită să vorbească despre el, nepunând accentul pe beneficiile personale pe care i le aduce, ci scoțând în evidență măreția unui Dumnezeu care face imposibilul posibil.

E atâta înțelepciune în felul în care Elisabeta abordează împlinirea speranțelor și rugăciunilor ei! E atâta frumusețe într-o trăire în privat a neprihănirii care, la momentul hotărât de Dumnezeu, va fi dovedită public.

Când suntem judecați greșit, când suntem marginalizați sau bârfiți, tot ce este în noi țipă ca să fim vocali. Să facem publică și varianta noastră a adevărului. Să le zicem și noi una. Să ne apărăm. Să le arătăm bârna din ochii lor care le întunecă vederea. În astfel de situații, să privim la Hristos crucificat. Cel care are toată puterea în cer și pe pământ, nu se apără înaintea lui Pilat. Tace. Se lasă crucificat. Îl lasă pe Dumnezeu să-i dovedească neprihănirea prin învierea de a treia zi.

Lucruri extraordinare se întâmplă în tăcere. Elisabeta își centrează inima pe Dumnezeu și pe preamărirea Lui, lăsând la periferie grija pentru imaginea ei în societate. Zaharia își mută privirea de la propriile neputințe la atotputernicia lui Dumnezeu. Hristos calcă peste moarte spre a ne aduce la adevărata viață.

Întrebări pentru reflecție:

Este tăcerea parte integrantă a rutinei tale zilnice/săptămânale?

Tăcerea este una din disciplinele spirituale și de-a lungul istoriei a fost practicată în diverse moduri de creștini. Toți, însă, au pornit de la aceeași premisă: cum Îl pot auzi pe Dumnezeu vorbindu-mi dacă eu nu tac? Dumnezeu va umple fiecare gol pe care noi îl facem. De aceea, mulți au practicat rugăciunea contemplativă. După rugăciune, și-au luat câteva minute de liniște pentru a căuta vocea Domnului. O altă modalitate de a practica tăcerea este în interacțiunea cu textul Scripturii. După citirea cu atenție, în mod repetat a unui text biblic, rămâi în tăcere pentru a privi în interior și a încerca să discerni vocea Domnului și mesajul pe care El îl are pentru tine.

Te provoc să faci acest exercițiu astăzi.
Citește Luca 1:5-25.
Rămâi un minut în tăcere și meditează la textul citit.
Recitește Luca 1:5-25.
Rămâi două minute în tăcere și identifică cuvântul sau expresia din întregul text care ți-a atras cel mai tare atenția. Roagă-L pe Duhul Sfânt să te îndrume.
Recitește Luca 1:5-25.
Rămâi trei minute în tăcere și întreabă-L pe Dumnezeu cum te poate îndruma să te raportezi la cuvântul/expresia/ideea-cheie (identificată anterior) în viața ta, în mod practic, în acest moment. Stai în tăcere, așteptând răspunsul Lui.