Dumnezeul invizibil se face vizibil prin întrupare.

În mod evident, își face existența vizibilă prin actul întrupării. Iisus ia chip de om, Copilul poate fi auzit, pipăit, văzut și mirosit. Orice Toma este convins de existența Lui. Mai târziu, un anume Toma e convins nu doar de misterul întrupării, ci și de misterul învierii. Creatorul ia chipul creaturii; Cel ce e duh ia trup de om.

Într-un mod poate mai puțin evident, Dumnezeu își face și caracterul cunoscut prin modalitatea în care alege să se întrupeze. Cel infinit se limitează la trupul unui bebeluș. Cel Aatotputernic devine cel mai vulnerabil membru al umanității. Cel a cărui existență nu e condiționată de nimeni și nimic, are acum nevoie să fie hrănit, spălat, culcat și iubit de familia Lui.

Cel care e Viață a cunoscut moartea. Pâinea vieții a flămânzit. Adevărul a fost numit impostor. Apa vie a însetat.

Dumnezeul infinit se dezbracă de slavă pentru a face mântuirea accesibilă celor care cred. El nu vine în relație de superioritate față de omenire, ci vine ca membru al ei pentru a ne arăta prin propriul exemplu că vulnerabilitatea este liantul pentru refacerea relațiilor. Restabilim conexiunea cu Dumnezeu și cu semenii atunci când ne facem vulnerabili.

Hristos se face om ca să aflăm cum arată iubirea. Acesta e Cel pe care Îl vestim prin credință: un Dumnezeu de aproape, nu de departe. Un Dumnezeu care Se limitează pe Sine pentru a Se face, măcar parțial, înțeles.

Dacă Domnul se revelează în dragoste și smerenie, nu ar fi bine oare ca și noi să aplicăm aceleași tactici atunci când dorim să Îl facem cunoscut? Dacă El, în a cărui mâini stă universul, se supune acelorași greutăți și ispite ca ale noastre, cum am putea crede vreodată că Îi facem cinste, vestindu-L de pe o poziție de superioritate semenilor noștri? Isus cucerește lumea printr-o dragoste smerită. Avem oare suficientă credință în El încât să ne alăturăm familiei Lui, trăind asemănător?

Ne înșelăm dacă credem că ducem mesajul Lui, fără a folosi tacticile Sale. Scopul nu scuză mijloacele. Adesea, oamenii judecă veridicitatea mesajului uitându-se la felul în care le este adus. Dacă Iisus este răspunsul, dacă vestea bună este adevărată, dacă suntem ai Lui, atunci cu siguranță ne putem uita atât la viața noastră interioară, cât și la cea exterioară și putem mărturisi schimbarea pe care Dumnezeu o face în noi și prin noi. Ne mințim singuri când trâmbițăm Evanghelia fără a o trăi.

Să privim la frumusețea Domnului, care este oricând gata să ierte și să ne primească, fără să ne condamne. Asta L-a făcut pe Iisus irezistibil pentru păcătoșii care își recunoșteau starea. Asta Îl face irezistibil și azi. Ca martori ai Lui, să ne alăturăm efortului de lărgire al Împărăției, ducând vestea bună mai departe, în același mod în care El ne-a adus-o!

Întrebări pentru reflecție:

Preț de câteva minute, gândește-te la felul în care s-a schimbat viața ta de când Îl cunoști pe Iisus. Pentru unii dintre noi, întâlnirea cu El a fost una dramatică; pentru alții, aceasta a fost mai degrabă reprezentată de mici indicii care, cu timpul, au devenit suficiente pentru a crede. Ambele metode și toate care mai sunt între ele sunt valide. Domnul lucrează pe căi misterioase, nu le vom putea niciodată înțelege pe deplin.

Poți să numești trei lucruri care s-au schimbat în tine de când te-ai însoțit cu Dumnezeu?

Alege unul din aceste lucruri și scrie în câteva rânduri, povestea transformării tale în domeniul respectiv. Împărtășește apoi această mărturie cu un prieten drag. Spune-i că, deși mai e mult de lucru la tine, deja există progres și Dumnezeu este Cel care te ajută să te schimbi. Nu-i vorbi de pe o poziție de superioritate, ci ca unul care experimentezi bunătatea Domnului și, iubindu-ți prietenul, vrei ca și el să aibă parte de experiența frumoasă pe care tu o trăiești. Fii vulnerabil și spune-i despre luptele pe care încă le duci. Povestește-i despre felul în care Dumnezeu îți este alături chiar și în eșecuri.