„Iată-mă, sunt slujitoarea Domnului! Facă-mi-se după cuvântul tău!”

Maria spune DA marelui har care i se arată. Spune DA inițiativei de a fi purtătoare de Dumnezeu. Spune DA, dar nu o face cu naivitate, ci este conștientă de cel puțin o parte din suferința care îi stă înainte. Ea acceptă durerea unei vieți urmărite de stigmă socială pentru scopul mai frumos, la care este chemată.

Momentul acesta este unul de răscruce în viața Mariei. Este momentul în care Dumnezeu o surprinde. Se aștepta ea să i se facă un asemnea har? Avea ea vreo idee că i se va încredința o astfel de responsabilitate? Cu siguranță răspunsul e NU. Felul în care Dumnezeu o vrea pe Maria conlucrătoare în planul mântuirii, nu este deloc felul în care Maria își imaginase că Îl va sluji. În conversația pe care o are cu îngerul, Maria învață repede că imaginea pe care o avea cu privire la Dumnezeu, este limitată. Acceptând harul, ea pornește pe drumul redescoperirii unui Dumnezeu tainic.

Sunt momente de răscruce în viață, momente de oportunitate sau suferință intensă, când suntem puși față în față cu realitatea faptului că Dumnezeu lucrează în moduri pe care nu I le atribuisem până atunci. Ne-am făcut o imagine despre Dumnezeu, I-am croit haine după dimensiunile pe care le consideram corecte și, deodată, realitatea ne izbește! Hainele Îi rămân mici.

Dumnezeu nu se schimbă; ce credem noi despre El se schimbă. În umblarea autentică cu El, vom întâlni mai multe situații în care vom fi confruntați cu faptul că avem o imagine limitată despre un Dumnezeu infinit. Ne vom lupta ca mintea noastră să Îl cuprindă. Ne vom lupta cu percepția noastră despre cum este El. Acesta e un semn că suntem cu adevărat parte din poporul Lui (Israel înseamnă „cel ce se luptă cu Dumnezeu”). A te lupta cu a înțelege din ce în ce mai profund cine este Dumnezeu, a rămâne deschis și învățabil, sunt precursorii maturizării spirituale. Cei inflexibili, cei care cred că dețin adevărul absolut, deja s-au înșelat, pretinzând că ei, limitați fiind, pot înțelege fără vreo eroare infinitul.

„Ceea ce crezi despre Dumnezeu este cel mai important lucru despre tine”, spunea Tozer. Iar dacă ceea ce crezi nu este într-un continuu proces de șlefuire, e posibil să experimentezi fie stagnare, fie declin spiritual. Ne maturizăm pe măsură ce Dumnezeu crește în ochii noștri.

Când realitatea ne arată că i-am făcut Domnului haine prea mici, putem merge în două direcții: putem să credem că ne-am înșelat, că Dumnezeu nu există, că, uite, eu credeam că El e bun, dar iată ce lucruri rele îngăduie să se întâmple. Dacă această nenorocire a avut loc înseamnă fie că El nu e real, fie e un tiran. Cealaltă posibilitate este următoarea: putem ca, în loc să chestionăm existența, intențiile și caracterul lui Dumnezeu, să chestionăm înțelegerea noastră.

Ce înseamnă pentru tine că Dumnezeu este bun? Că te ferește de boli și necazuri?

Ce înseamnă că El te iubește? Că îți scoate înainte oportunități pentru o viață confortabilă? Pe Dumnezeu Îl strâng hainele astea, frumusețea înțelepciunii Lui nu are loc în ele.

Există oare posibilitatea ca Dumnezeu să te cheme la un scop mai înalt tocmai prin durerea ta? 

„Cine știe de ce Dumnezeu permite frângerea inimii? Dar răspunsul trebuie să fie foarte important pentru că El a acceptat ca și inima Lui să se frângă.” (Ann Voskamp)

Vestea bună a mântuirii cere un răspuns. Să răspundem cu DA, împreună cu Maria, oportunității de a fi purtători de Dumnezeu, conștienți fiind că o viață împreună cu El, înseamnă moarte față de sine.

Contemporan

Vasile Voiculescu

Nu mă-nspăimântă cerul, nici pământul;
Pe unul calc, pe celălalt îl străpung;
Sunt slab, sămânţa care-o suflă vântul
Pe stepele vieţii îndelung,
Dar el mă suflă unde vreau s-ajung!

Chiar dacă eşti la infinit de mine,
Dar ştiu că eşti şi-Ţi cat Împărăţia,
Nu-mi mai trăiesc în van nimicnicia.
O, Doamne, sunt contemporan cu Tine
Şi sunt contemporan cu Veşnicia.