Cum se va face lucrul acesta?

Și îngerul îi răspunde. „Vei rămâne însărcinată în mod miraculos. Mai mult decât atât, nu ești singura care rămâne însărcinată, deși biologic acest lucru este imposibil. Elisabeta va avea și ea un copil”. Chiar dacă minunile sunt diferite, rezultatul lor este același: o viață nouă acolo unde legile naturii nu dădeau nicio șansă. Pentru că legile naturii tot de Dumnezeu sunt create, El este Domn peste ele și Îi face plăcere să le schimbe pentru binecuvântarea copiilor Lui.

În sarcina Elisabetei, Maria primește o dovadă care îi întărește credința și care o face să accepte cu smerenie marele har care îi este acordat. Și de aici, destinul ei, precum destinul Elisabetei, este ireversibil schimbat. 

Când spunem DA lui Dumnezeu, identitatea noastră se schimbă. Într-o lume în care femeia era mai prejos decât bărbatul, în care sexualitatea ei era exploatată, în care, în numele fertilității se impunea folosirea sexuală a preoteselor din templele păgâne, în care puteai fi asaltată sexual de cei care stăpâneau peste tine fără niciun fel de repercursiuni, Dumnezeu vine și îi redă demnitatea femeii. Nici măcar concepția imaculată a lui Hristos nu se face fără acordul Mariei. Domnul nu ne locuiește fără permisiunea noastră. El nu intră bădăran cu bocancii în sufrageria inimii, cu atât mai puțin în trupul nostru. El stă la ușă și bate, iar dacă noi îi auzim bătaia și îi deschidem ușa, abia apoi va intra. După cum Îl descrie Steinhardt, El este boierul și gentlemanul desăvârșit.

Prin credință pornim de mână cu Dumnezeu într-o aventură în care nu suntem scutiți de suferință. Totuși, ne vom duce bucuriile, dar și întristările alături de El și de cei pe care Dumnezeu ni-i scoate în cale și care sunt ei înșiși în diferite puncte ale drumului pe care noi tocmai am plecat. Ce har că nu suntem singuri, că putem face parte din comunități în care credința ne este întărită de cei care sunt mai înaintați în umblarea lor cu Dumnezeu! Și atunci când oamenii ne vor dezamăgi și când noi îi vom dezamăgi pe ei (ambele scenarii sunt inevitabile), să ne întoarcem la inima Evangheliei, să ne mărturisim eșecul și să ne amintim că poarta harului e întotdeauna deschisă.

Te aștept: intră

Vasile Voiculescu

Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă,
Prea am ţinut-o-n piept numai podoabă!…
N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la şcoală;
Am cruţat-o…şi mi-a rămas nepricepută, goală.
Am crescut-o mai rău ca pe prinţese:
Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu ţese.

Voinică, se plânge că oboseşte-ndată:
Inimă făra de rost, inimă răsfăţată.
Crdeam că aşa trebuie: poeţii
Să-şi poarte inima mai presus de greul vieţii!

Dar iată, acum mi-e plină de toane si nazuri,
Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri.

Sare, s-aprinde, o apucă atacuri
Ca nu-i dau raiul, scări la cer, punţi peste veacuri! …
Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept.
Numai singur Tu de-acum poţi…Te aştept.

Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.